Constantin Zotta a fost prezent la videochat-ul SportLaMinut și a vorbit despre situația actuală a Rapidului și despre intențiile lui Copos de a vinde clubul. În opinia lui Zotta, Copos încearcă să vândă clubul, dar nu va face acest lucru fără a primi în schimb suma solicitată. Grecul Valvis ar fi fost cel mai aproape de a reuși preluarea clubului, dar nu a mers niciodată până la căpat.
„Toate cluburile încearcă să reducă cheltuielile. George Copos are altă strategie: vinde jucătorii cu salarii mari și aduce jucători pe salarii mai mici. Rapid a avut jucători cu contracte mari. Acum se vrea performanță cu cheltuieli reduse și cu transferuri puține și pe bani puțini. Nu știu ce vrea să facă Copos cu Rapidul, dar ii doresc rezultate bune. Daca Copos are o ofertă corectă și un cumpărător cu potențial, ar putea să vândă clubul. Valvis și-a arătat de multe ori intenția de a cumpăra, dar nu a fost foarte insistent niciodată. A fost alături de Rapid, e un bun om de afaceri, dar e vorba de bani cash la mijloc”, a declarat Zotta.
Fostul președinte executiv la Rapidului, declară că a părăsit clubul deoarece simțea că nu mai poate ajuta clubul să se lupte pentru supremația în Liga I.
„Am plecat de la Rapid pentru că nu mai puteam să ajut echipa să se bată pentru podium, in conditiile de atunci. Am sperat ca prin plecarea mea lucrurile să se schimbe. Criza se răsfrânge și asupra fotbalului și implicit a Rapidului. Nu s-au găsit resursele pentru un Rapid puternic. Dar între timp au apărut resursele, jucători noi, tineri… cum sunt Păun, Ioniță, Straton, dar va fi greu pentru Rapid să se bată la titlu”.
În legătură cu posibila preluare a funcției de președinte la Farul, Constantin Zotta a spus că nu a negociat nimic concret cu formația de pe malul mării.
"Au fost tatonări cu Farul, nu negocieri, cu unul dintre noii acționari. Farul Constanța este un club de tradiție, este o capitală de județ puternică. Dacă în jurul Farului s-ar strânge o mică parte din forțele de acolo, s-ar bate pentru campionat. Până acum însă, nu a fost nimic concret, în ceea ce mă privește. Nu fac niciun pas fără o strategie. Sunt șanse ca Farul să revină, cu ajutorul acționarilor și al autorităților”. Fostul oficial al grupării giuleștene declară că cei de la Steaua sunt pe primul loc în România, în ceea ce privește marketingul sportiv.
„Steaua este pe primul loc în marketing-ul sportiv, dar este ajutată și de faptul că există mulți suporteri ai clubului. Au deschis multe fun-shop-uri atât în București cât și în țară. Cele mai mari contracte de publicitate, tot Steaua le-a încheiat" Constantin Zotta a vorbit și despre incidenetele provocate de fani, spunând că mulți investitori fug de fotbal din cauza publicitătții negative. În ceea ce privește comportamentul suporterilor, Zotta consideră că soluția ar fi ca Federația și cluburile ar trebui să le rezolve fanilor toate cerințele, iar aceștia să renunțe la violențe.
"La Dinamo, problema nu o reprezintă acționaratul, ci fanii, care nu sunt alături de echipă. Mulți investitori fug de fotbal, se duc către alte sporturi și investesc bani în publicitate acolo și asta pentru că patronii din fotbal se înjură, atacă arbitrii etc. Fotbalul românesc ar putea ajunge și mai sus, dar ne trebuie imagine pozitivă, cluburile, Federația să le ofere suporterilor ceea ce își doresc, iar ei să aibă un comportament normal. Ce s-a întâmplat la Dinamo, e greu de acceptat, dar probabil o să mai vedem astfel de evenimente pentru că au fost încurajați", a încheiat Zotta la videochat-ul de la SportLaMinut. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER